02 iulie 2009

Scandal sexual cu Oliviu Gherman şi Regina Ana



Cred ca tot prin 1993 am reuşit să îl bag pe Oliviu Gherman, preşedintele de atunci al FDSN, partid aflat la guvernare, în primul şi singurul scandal sexual din cariera sa. În zilele acelea Regian Ana se afla într-o vizită în România. Oficialii o tratau cam cu sictir după ce, cu un an înainte, parcă, şi ea şi Regele Mihai nu au fost lăsaţi să coboare din avion pe aeroportul Otopeni. Pentru partidele de la Putere, de atunci, Regina Ana nu exista. Ei declarau, distant, că respectiva nu îşi merită titlul regal, şi că pentru România ea nu este decât "doamna Ana de Bourbon-Parma, soţia fostului Rege Mihai". Ocoleau cu obstinaţie titulatura de Regină. Dar, să revin. FDSN avea o conferiţă de presă care era ţinută chiar de preşedintele Oliviu Gherman. După ce toţi ceilalţi ziarişti l-au încolţit cu întrebări savante, meşteşugite, despre politica zilei şi alte plictisoşenii mi-a venit rândul şi mie: "Domnule Gherman, ce părere aveţi de vizita Reginei Ana?". Gherman ţâfnos mi-a replicat:"Ce regină? Nu cunosc nici o Regină. N-am avut-o niciodată!". Săracul, vroia să spună că noi, românii, nu am avut-o niciodată ca Regină pe Ana de Bourbon, deoarece s-a căsătorit cu Regele Mihai la un an după abdicarea acestuia. Dar răspunsul acesta nu îmi folosea deloc. Eu trebuia să duc la redacţie o ştire publicabilă, demnă de cel mai mare ziar din România. Aşa că am pus mâna pe pix şi am tras o ştire bombă cu titlul, :"Olivia Gherman declară cu regret că nu a avut-o niciodată pe Regina Ana". Asta era titlul, iar conţinutul era mai mult neutru. O relatare de fapt a conferinţei de presă. Dar cine mai era atent la asemenea "amănunte", după un asemenea titlu? Au bubuit a doua zi toate agenţiile de ştiri româneşti şi străine. Parcă a fost o reacţie şi de la câteva ambasade. L-au sfâşiat pe Gherman, deşi săracul era nevinovat. El, săracu' era în pragul infarctului. Om la vreo 70 de ani, profesor universitar, preşedinte al Senatului, să fie acuzat că a poftit la bunăciunea de Regină, care bătea şi ea spre 70!!! A dat o dezminţire a doua zi, şi-a cerut scuze că a fost greşit înţeles...dar degeaba. Deja creasem un scandal de presă care a făcut valuri mult timp după aceea.

01 iulie 2009

Presedintele OTV

Cum genialul Dan Diaconescu a recunoscut că face bani din pofta de rahat a proștilor, așa și președintele nostru general a demonstrat că își otevizează campania. Prin discursul politic ținut în biserică, Băsescu a scandalizat majoritatea oamenilor de bun simț. oameni care oricum nu îl vor mai vota. La fel și grosul intelectualilor care nu mai pun botul la mesajele pupinbăseștilor Liiceanu & Co. În schimb, babele trebuie să fi fost extaziate de discursul din amvon care a demonstrat cu prisosință că ”uite maică, președintele ține cu biserica”. La fel și mesajul de la întâlnirea cu regii asfaltului, în urma căruia l-a întrebat pe Cășuneanu dacă ei doi au făcut ceva afaceri împreună. Cășuneanu ce să răspundă? Normal că ”NU!”. Oamenii de bun simț care au mai citit un ziar sau au mai urmărit și alte posturi decât Taraf TV e normal să se fi simțit scandalizați de ipocrizia prezidențială. ”Ăsta ne crede proști!”, și-or fi spus mulți. Răspunsul e mai simplu decât atât. Băsescu nu ne crede prosști. Pur și simplu nu îl mai interesează profilul celor care mai gândesc. Ca și Lăpușneanu el, în mod evident, se adresează doar proștilor. Proștilor care se duc la vot ca să nu rateze bonul de lemne sau, pur și simplu, ca să ia bonul pentru doi mici și o bere. Elena Udrea a explicat foarte clar, în emisiunea lui Cristoiu, care este crezul politic al lui Băsescu: Nu contează calitatea ci doar notorietatea! Proști dar mulți. Și cu drept de vot.
P.S. Aflu azi că Traian Băsescu a declinat invitația ambasadei SUA de a participa la recepția anuală de ziua Americii, din 4 iulie. Să fie semnalul că marele licurici nu mai este interesat de buzele locatarului de la Cotroceni? Să fie semnalul schimbării? Dă Doamne.

24 iunie 2009

Cum s-a certat Adrian Severin cu "handicapaţii" de la FDSN

Revin cu amintirile din presă. Cum am reuţit să îl fac pe Adrian Severin să fie subiectul primului scandal de presă din cariera sa. Era tot anul 1993 şi tot primăvara. Ca de obicei îmi făceam veacul pe lângă FSN, partid tânăr, vioi, care s-a repoziţionat bine pe scena politică, dar şi în ochii presei, după sciziunea de aripa Iliescu, care a devenit FDSN. Dar să revin... FSN organizează tot la Casa Radio un spectacol dedicat femeilor, intitulat "De Mărţişor un trandafir". Eu atârnam, ca de obicei, pe acolo încercând să mă afirm ca proaspăt jurnalist. Aveam deja o lună de presă la Evenimentul Zilei şi trebuia să dovedesc ce tare sunt. Să scriu ştiri pe care să mi le publice "odiosul" meu şef de atunci, Dan Andronic. Spectacolul era clasic pentru acele vremuri. A cântat Laura Stoica, "Focul", bineînţeles, şi alţi câţiva în vogă, şi totul s-a încheiat apoteotic cu formaţia Compact care a cântat Trenul Pierdut. Ceea ce mi s-a părut destul de ciudat, pentru că FSN tocmai ratase calificarea la guvernare în favoarea durilor din FDSN. Şi cum lălăiam şi mă scălâmbăiam pe acolo ochesc o "fesenistă" apetisantă, îmbrăcată în nişte "iegări" mulaţi, care dădea din fund ceva de speriat pe ritmurile Compact. Mă duc la ea şi încerc să mă bag în seamă. Texte facil-cretinoide gen "ce faci aici?", "îţi place politica?", etc. După vreo 10 minute în care m-am dat mare şi tare, tipa se oferă să îmi aranjeze o declaraţie, ceva, cu un lider FSN. Primul pe care îi cad ochii a fost Adrian Severin. "Domnu' Severin, nu daţi o declaraţie la Evenimentul Zilei?", îmi face gagica deschiderea. Mănânci calule ovăz? Păi cum să rateze omul o apariţie în cel mai mare cotidian de atunci? Aşa că vine, disponibil, spre mine. Eu, stăteam tâmp şi nu ştiam ce să îl întreb. Îl ştiam pe Severin doar după gafa cu apa, când a declarat că va cere explicaţii cu privire la faptul că apa noastră are doi atomi de Hidrogen şi doar unul singur de Oxigen. Cum nu mi-a venit nici o idee, îl întreb:" Ce a vrut FSN să demonstreze prin acest spectacol". Ţanţoş, Severin se umflă în pene şi îmi răspunde:" Am vrut să demonstrăm că suntem un partid de oameni tineri, care respectă doamnele şi domnişoarele, că ne place muzica şi în special muzica tânără, spre deosebire de FDSN care un handicap în această privinţă (a tinereţii, a muzicii tinere n.n.)". Ete fâs! Nu a ieşit nimic... Mă duc la redacţie şi dau de Andronic, care îmi latră să scot o ştire dacă nu vreau să mă dea afară. Aşa că o trântesc din pod :"Severin i-a făcut handicapaţi pe aştia din FDSN!" "Tare de tot! Scrie!", îmi zice Andronic. Mă apuc eu de scris, şi scriu plictiseala de mai sus. Andronic face spume, că nu aşa se scrie, că nu asta e ştirea, să mai tai, să o fac mai scurtă şi mai incisivă. Aşa că tai şi eu povestea cu spectacolul, o expediez în două rânduri, iar din declaraţia lui Severin las doar "Am vrut să demonstrăm că suntem altfel decât FDSN, care este un partid de handicapaţi". Bună ştire! A apărut şi cu trimitere de pe prima pagină...Dar ce a ieşit după aceea!!!! A doua zi FDSN îl face muci pe Severin. "Este un fals diplomat", "Suferă de o vanitate nemăsurată" şi multe altele, plus înjurături "pe surse". S-a făcut foc şi Severin. A sunat la redacţie să ceară dezminţire, drept la replică, să nege, etc. Andronic mă cheamă la el şi îmi spune să o rezolv cu Severin că lui Cristoiu nu îi plac drepturile la replică. Şi dacă apare vreun drept la replică, mă dă afară. Ce era să fac. Mă duc la Severin la partid, în sediul din Modrogan, unde mă aştepta omul ca un cazan sub presiune. Mă face albie de porci, că i-am răstălmăcit cuvintele, că nu are nevoie de scandal, şi că vrea drept la replică. Norocul meu că am fost inspirat şi că am adus cu mine toate reacţiile venite de la FDSN, atât prin comunicate cât şi pe Rompres. Omul nu le văzuse. Am mai pus şi eu gaz pe foc. "Domnule Severin, poate că eu am greşit, dar aşa reacţii murdare merită o replică pe măsură". "Victima" pune botul şi lansează un contratac diplomatic: "Ia scrie domne. FDSN, dacă te-ai supărat, înseamnă că am avut dreptate". Şi uite aşa am scăpat de dreptul la replică şi am mai avut şi subiect de scandal încă o săptămână.

Nu am avut timp de Ridzi-Pitzi

Presa a tocat zdravăn, şi pe bună dreptate, ciolănia organizată de Monica Ridzi cu ocazia Zilei Tineretului. Ca a fost o ciolanie, este indiscutabil. O furăciune pe faţă si o demonstratie despre cum se coteste banul public la comanda politica. De ce nu am scris nimic? Pentru că ceva nu îmi sună bine. Cum de s-a devoalat, până la amănunt, mecanismul ciolăniei? De unde a avut Tolontat documentele? Şi de ce concomitent cu ofensiva mediatică a lui Traian Băsescu, aflat în plină campanie de cosmetizare a imaginii? Este Băsescu o ţintă, o victimă a acestui scandal, aşa cum acreditează unii ideea? Eu nu cred. Mai degrabă cred că Băsescu este autorul şi beneficiarul scandalului. Presimt că va apărea decisiv, cu o declaraţie de înfierare, prin care se va delimita public de fosta pupilă. Declaraţie care va conta enorm la urne, în toamnă.

Am terminat si cu masteratul

Am terminat si cu masteratul in Dreptul Afacerilor...azi am sustinut disertatia avand ca subiect Falimentul Bancar cu senzationalul Vasile Nemes. Un jurist si un profesor de exceptie, mult mai bun decat altii cu o expunere mediatica avantajoasa.

19 iunie 2009

Dilema basesciana: bou sau intelectual?

Ministrul Culturii, Paleologu, a spus ca ţările mari pot avea un preşedinte bou iar ţările mici au nevoie, cu siguranţă, de un intelectual. "Cu cat o tara mica e mai mica, cu atat este mai necesar ca seful statului sa fie un intelectual de anvergura. O tara mare poate sa-si permita luxul de a avea si un bou drept presedinte. Problema este ca Romania este la mijloc. Nu este nici asa, nici asa. Deci, ne aflam intre, ca de obicei. Nici prea-prea, nici foarte-foarte", a spus ministrul. Adică ce să înţeleg de aici? Că Băsescu nu e bou, dar nici intelectual. Noroc că m-a lămurit tot ministrul: Băsescu nu este intelectual dar este inteligent. Păi şi cu boul cum rămâne? Sau inteligentul este un bou mai modest? Adica un fel de viţel?

C.V. Tudor europarlamentar doar daca e moca...

"Eu am spus, ma solidarizez cu el si nu ma duc nici eu (...) Nu il abandonez pe Gigi Becali sub nicio forma!", a raspuns Corneliu Vadim Tudor intrebat ce se va intampla daca Gigi Becali nu va putea sa activeze in Parlamentul European. Mi se pare corect. La cat de scump este totul al Bruxelles, cum să plece fără Becali_ Păi cine să îi plătească hotelul, cine să îi dea să mănânce, cine să-i plătească avionul? Nu se face, zău aşa...